Reforma constituțională
PSD are curajul și responsabilitatea, la aniversarea a 30 de ani de la adoptarea primei Constituții post-comuniste, să propună spre dezbatere publică necesitatea unei reforme constituționale. Odată-n plus PSD își asumă rolul decisiv de a face dintr-o viitoare lege fundamentală nu doar un instrument de modernizare a țării care să satisfacă nevoile cetățenilor, să întărească instituțiile, să garanteze drepturile și libertățile, ci să devină și un liant al națiunii.
Câteva elemente esențiale care în viziunea PSD ar face necesară o reformă constituțională
1) Satisfacerea nevoilor actuale ale cetățenilor. Societatea așteaptă o Constituție modernă, care să reflecte realitatea și să conducă la dezvoltare,să ofere soluții inovative la provocările viitorului.
2) Întărirea instituțiilor; statul trebuie să fie capabil să garanteze drepturile și libertățile fundamentale, oamenii trebuie să se simtă protejați cu adevărat de către stat!
3) Clarificarea atribuțiilor președintelui; de prea multe ori, în realitate, președintele în loc să fie un producător de consens în societate, a fost un producător de tensiune.
4) Reglementarea moțiunii constructive de cenzură, pe model german. Demiterea premierului trebuie să conducă automat la desemnarea unui alt prim-ministru. Nu am fi stat acum 2 luni fără guvern, dacă am fi avut acest instrument în Constituție.
5) Un control reciproc între puterile statului care să nu permită niciunui actor instituțional să concentreze puterea în mâinile sale.
o Structural, modificările actualei Constituții pot fi abordate din cel putin 3 perspective:
o Tehnică; de exemplu scoaterea termenului “telegrame”- au fost eliminate tehnic de 10 ani,Art.29;
o De optiune politică; de exemplu regionalizarea sau formarea guvernului care, în prima etapă, ar putea impune președintelui să acorde mandatul de premier partidului care a câștigat cel mai mare număr de parlamentari/număr de voturi;
o Inovativă; de exemplu reglementarea constituțională a rolului opoziției parlamentare sau protejarea drepturilor fundamentale în fața evoluției inteligenței artificiale sau a statului în fața regimurilor comerciale și economice transfrontaliere.
o Vital este ca toate modificările trebuie înțelese și acceptate de oameni. Trebuie să există o veritabilă dezbatere în societate în care toată lumea să fie implicată, de la cetățeni și până la clasa politică, mediul academic , experți, societatea civilă.