Comunicat de presă 21 decembrie 2021
PSD și-a atins toate cele trei obiective politice majore pe care și le-a propus în construcția Bugetului pentru anul 2022
Partidul Social Democrat a reușit să includă în proiectul de Buget sumele necesare pentru atingerea principalelor trei obiective politice pe care și le-a propus pentru anul 2022:
1) Creșterea veniturilor pentru jumătate din populația României și asigurarea protecției sociale pentru cele mai vulnerabile categorii
2) Alocarea celui mai mare buget pentru investițiile publice
3) Creșterea cu peste 7% a sumelor alocate în domeniul Sănătății pentru combaterea pandemiei și pentru dezvoltarea sistemului sanitar.
Astfel, toți copiii din România vor beneficia de o alocație majorată în noul an, concomitent cu creșterea veniturilor pentru toți pensionarii. În plus, 2,5 milioane de seniori vor beneficia de un ajutor suplimentar pentru a face față creșterii prețurilor la energie, alimente și medicamente.
Mai mult, 2,5 milioane de consumatori casnici vulnerabili vor fi sprijiniți de Guvern pentru plata facturilor la energie.
Pe lângă angajamentele din Programul de Guvernare, în buget au fost incluse sumele pentru majorarea salariilor profesorilor și ale unor categorii de personal medical.
În același timp, s-au alocat 88,8 miliarde de lei pentru investiții, cu o creștere consistentă de peste 20% pentru infrastructura de transport.
Nu în ultimul rând, Sănătatea va dispune în anul 2022 de un buget de peste 68 de miliarde de lei, în creștere cu 7% față de anul curent.
Proiectul de buget mai conține sumele necesare pentru finanțarea altor măsuri incluse la cererea PSD în Programul de guvernare.
Printre acestea amintim schemele ajutor de stat pentru dezvoltarea IMM-urilor, reluarea acordării voucherelor de vacanță pentru susținerea turismului și industriei ospitalității sau compensarea pierderilor suferite de TAROM și CFR Călători din cauza pandemiei.
Biroul de presă al PSD