Proiectul PSD privind hidrocentralele abandonate.

PSD vine cu o soluție legislativă care să permită finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a unor hidrocentrale care acum zac abandonate, deși investițiile sunt realizate în proporție de peste 90%. PSD susține protejarea mediului, dar în egală masură susține că nu putem abandona proiecte de peste 350 de milioane de euro, din banii românilor, mai ales acum când România are atât de multă nevoie de creșterea capacității de producție de energie ieftină și curată. Proiectul de lege al PSD prevede asigurarea unei zone de protecție între hidrocentrale și restul ariei protejate.
o Vor fi reluate rapid și finalizate următoarele investițiile majore:
o Răstolnița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, la care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce peste 9,000 MWH/lună
o Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești – realizată 90%, Dumitra-realizată 98%, pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 2.1000 de MWH/ lună.
o Peste 300.000 de locuințe ar putea fi alimentate cu energie electrică, tot timpul, prin producția acestor hidrocentrale.
o Cele trei hidrocentrale care pot fi finalizate rapid pot asigura 5% din energia care acum este importantă și pot oferi marilor consumatori din țară posibilitatea de a încheia contracte bilaterale, la prețuri mici, pe termen lung.
DE EVIDENȚIAT!
PSD este în actuala coaliție dintr-un motiv simplu: pentru a ajuta oamenii și companiile din România și pentru a contribui la rezolvarea crizele grave cu care se confruntă țara.
Astfel, PSD a înțeles să lase deoparte diferențele politice și să asigure o guvernare stabilă.
Acest nou proiect al PSD, ca și celelalte inițiative, se încadrează în această logică. PSD susține că pentru rezolvarea problemei prețurilor la energie trebuie intervenit concomitent pe două directii:1) reglementarea temporară a pieței pentru temperarea creșterilor
2) investiții pentru creșterea capacității de producție internă de energie ieftină și curată cum sunt și aceste hidrocentrale.