Bugetul de stat pentru 2021

PSD guvernează BINE, nu pierde timpul! Bugetul de stat pe anul viitor va fi făcut public (depus în transparență) imediat după jumătatea lui decembrie; reprezintă o prioritate asumată de ministrul social-democrat al Finanțelor, alături de urgența promovării cadrului legal privind absorbția banilor din PNRR.
Dacă vrei și dacă știi, poți! Ministrul PSD al Finanțelor va proba acest lucru, legea va fi respectată și bugetul de stat pentru anul viitor va fi gata la termen, în pofida întârzierilor provocate de criza politică prelungită, generată de partidele de dreapta și de contextul actual extrem de dificil.
Bugetul de stat al anului viitor va include resursele necesare pentru susținerea măsurilor social-democrate; creșterea alocațiilor, creșterea salariului minim, creșterea punctului de pensie, creșterea pensiei minime, ajutor pentru încălzire, compensații la scumpirea electricității și a gazelor, etc.
În egală măsură bugetul anului viitor va asigura resurse consistente pentru investiții – echivalentul a 7% din PIB.
Obiectivul strategic este refacerea pe cât posibil a echilibrelor pentru indicatorii esențiali, care definesc rating-ul financiar al unei țări; nivel de creștere al PIB, grad de îndatorare, deficit bugetar, inflație, deficit al balanței de plăți, curs valutar.
Și de această dată, în această guvernare de coaliție cu PNL, PSD este chemat să repare ce au stricat guvernele precedente, să readucă normalitatea, dezvoltarea economică și implicit o viață mai bună pentru români.